Arhive pe categorii: istoric

Istoricul şcolii noastre… IV

istoric

Partea a IV a

În anul şcolar 1949 – 1950 au funcţionat 4 clase cu învăţătorii Pohoaţă Vasile, Muntean Silvia, Manolache Maria, Pohoaţă Cornelia şi Maxim Virginia.

În anul şcolar 1950 – 1951 a luat fiinţă ciclul II, cu două clase a V-a. După doi ani şcoala a funcţionat cu 9 clase de elevi. Au mai venit învăţătorii Maxim Vasile, Vâlcu Elena, Vâlcu Aurelia şi Marcu Elvira.

După Legea învăţământului din 1948 ciclul I cuprindea clasele I – IV, iar ciclul II clasele V – VII, începând cu anul 1952.

Din anul 1964 – 1965 s-a trecut la învăţământul de doi ani iar din 1970 – 1971 s-a înfiinţat prima treaptă de liceu care s-a desfiinţat în anul şcolar 1973 – 1974  şi s-a reînfiinţat în anul şcolar 1982 – 1983.

În anul 1971 s-a dat în folosinţă corpul nou de şcoală, dar spaţiul a devenit insuficient ca urmare a creşterii populaţiei şcolare. Numărul maxim de elevi s-a înregistrat în anul şcolar 1992 – 1993: 529 de elevi.

Şcoli cu număr mic de elevi: Ilişeşti Gară, înfiinţat în anul 1954, există şi astăzi şi Olăreşti care a funcţionat între anii 1970 – 1977.

Apropierea de oraş a făcut ca un număr important de învăţători şi profesori să se transfere la şcolile din oraşul Gura Humorului şi totodată, mulţi profesori din oraş predau la Şcoala Păltinoasa.

Au funcţionat în şcoala noastră profesorii: Tăutu Mihai, Popiţan Viorel, Popa Silvestru, Popa Silviu, Popa Hareta, Croitoru Elena, Vornicu Ioan.

După al doilea război mondial, directori au fost:

–         Marcu Ion (1944 – 1945);

–         Maxim Ion (1945 – 1948);

–         Ignat Gheorghe (1948 – 1949);

–         Pohoaţă Vasile (1949 – 1973);

–         Bădăluţă Aurel (1973 – 1976);

–         Ciocan Nicolai (1976 – 1980);

–         Popiţan Viorel (1984 – 1985);

–         Pârâu Dumitru (1980, cu întrerupere de un an, până în februarie 2005);

–         Vaman Vasile (februarie – septembrie 2005);

–         Colibaba Elena (2005 – 2006);

–         Varvaroi Ovidiu (2006 – 2008);

–         Brăteanu Maria (2008 – 2009);

–         Prelipcean Daniela Ioneta (în prezent)



Istoricul şcolii noastre… III

istoric

Partea a III a

Primul director a fost învăţătorul Samuil Bucevschi. Şcoala funcţiona cu patru clase.

În anul 1892 din 92 de copii de vârstă şcolară frecventau cursurile 50  de elevi. Programele de învăţământ erau elaborate de statul Austro-Ungar. Limba de predare era limba română iar germana se preda în două ore pe săptămână. Durata învăţământului era de 6 clase. Recrutarea învăţăturii se făcea direct din absolvenţii Şcolii de Aplicaţie şi cu 6 ani de Şcoală Normală, sau cu liceu şi examen diferenţă.

După confesiune, în anul şcolar 1907 – 1908 erau 197 de elevi ortodocşi şi 87       romano-catolici.

Dintre învăţătorii care au funcţionat în această perioadă Bucevschi Samuil (a fost şi inspector şcolar între anii 1900 – 1914) Cozmiuc Constantin, Cozmiuc Aspazia, Larionescu Aurora, Popescu George, Mirşovici Mihail, Prelipceanu George, Zota Gheorghe, Gorea Ilarion, Florea Galafira care au fost învăţătorii români; Rab Bruno, Jurevschi Katarina, Habinger Ştefan – învăţători germani. Cei mai meritoşi au fost Mihai Chişnovschi şi Gheorghe Tofan, unul dintre cei mai importanţi dascăli din şcoala română din Bucovina, director al Şcolii Normale, redactor al unei reviste pentru copii, inspector şcolar.

Învăţătorii erau implicaţi în activitatea extraşcolară înfiinţând coruri şcolare şi săteşti, echipe de teatru şi cabinet de lectură, societăţi arcăşeşti. Exemple: Cabinetul de lectură „Paltinul” înfiinţat în anul 1927, Societatea „Arcaşul”, Societatea „Doamnele Române”, Biblioteca Populară.

Primul local de şcoală s-a construi după primul război mondial în anul 1924 iar în 1936 s-a extins spaţiul şcolar. În perioada interbelică, şcoala avut lot experimental şi atelier de cusături pentru fete.

Directori au fost: Ilarion Gorea  (1911 – 1923); Ştefan Velehorschi (1923 – 1936); Isaia Măcărescu (1936 – 1944).

În timpul celui de-al doilea război mondial, şcoala a avut multe de suferit. Învăţământul se făcea numai cu femei învăţătoare deoarece bărbaţii erau plecaţi pe front. În martie 1944 a fost evacuat personalul şi arhiva cu destinaţia Craiova deoarece satul se afla în raza operaţiunilor militare. Procesul de învăţământ s-a întrerupt până în noiembrie 1944 când s-a întors populaţia din evacuare.

Clădirea şcolii care avea 7 săli de clasă, împreună cu locuinţa directorului şi cancelaria a ars complet, pierzându-se şi întreaga arhivă.

În primii ani de după război, şcoala s-a confruntat cu serioase greutăţi legate de înlăturarea urmărilor războiului, refacerea localurilor de şcoală, îmbunătăţirea frecvenţei elevilor.

Învăţământul s-a făcut în trei case a repatriaţilor germani. În 1949 s-a construit un nou local cu patru săli de clasă, pe temelia căruia se reconstruieşte noua şcoală.

Istoricul şcolii noastre… II

istoric

Partea a II a

Populaţia localităţii a evoluat, astfel că pe baza datelor oferite de Primărie situaţia se prezintă astfel:

total populaţie – 3270 locuitori, din care:

– bărbaţi, vârsta 20 – 62 ani: 860, iar peste 62 ani: 286;

– femei: vârsta 20 – 57 ani: 728, iar peste 57 ani: 370;

– număr familii: 1085;

– număr locuinţe: 913;

Religii: ortodoxă, marea majoritate. Câteva familii sunt adepţi ai cultelor protestante (adventişti de ziua a şaptea, penticostali) şi câteva familii sunt catolici.

După 1989 un fenomen economic specific este creşterea sectorului privat individual, privat asociativ, asociaţii familiale în detrimentul sectorului de stat care a falimentat.

Majoritatea populaţiei active lucrează în agricultură şi creşterea animalelor. Foarte puţini sunt angajaţi în industrie, comerţ, servicii, învăţământ.

Există un număr de şomeri, dar este fluctuant, deoarece mulţi se încadrează la munci sezoniere sau ocazionale, iar cei mai mulţi sunt plecaţi în străinătate la muncă. Cei plecaţi îşi orientează câştigurile, în general, spre construcţii de locuinţe şi anexe, existând totuşi, unele încercări timide de alte orientări, spre afaceri în domeniul serviciilor sau turistic dat fiind faptul că localitatea este situată într-o zonă cu un bogat potenţial turistic.

Comuna Păltinoasa a încheiat în 1990 o convenţie de înfrăţire cu un oraş din Franţa, Draveil, din zona Parisului, asociaţii francezi organizând convoaie umanitare dar şi vizite reciproce cu copii, tineri şi delegaţii oficiale.

În viaţa spirituală a satului Păltinoasa, şcoala a jucat un rol important.  Alături de biserică a modelat trăsăturile personalităţii oamenilor, fiecare dintre cele două instituţii după principii şi metode specifice.

Şcoala a ştiut să sădească în inimilor copiilor dragostea de neam, respectul şi admiraţia faţă de înaintaşi. Şcoala, ca instituţie, a apărut relativ târziu, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cronica Şcolii primare, lucrare manuscris făcută de directorul Pohoaţă Vasile, menţionează că până în anul 1892 învăţământul se făcea în pridvorul bisericii de către preoţi.

Un dascăl bisericesc, cu numele de Donisan Dimitrie, a fost numit de către organele bisericeşti pentru a face învăţământul cu sătenii.

Efectivele copiilor din Păltinoasa în perioada 1866 – 1878 au fost:

–         în 1866 – 42 copii;

–         în 1867 – 68 băieţi şi 64 fete;

–         în 1868 – 59 băieţi, 62 fete;

–         în 1870 – 48 băieţi, 38 fete;

–         1871 – 40 băieţi, 39 fete

–         1873 – 71 de copii

–         1874 – 76 copii;

–         1875 – 119 copii

–         1876 – 120 copii

–         1877 – 118 copii

–         1878 – 86 copii.

Facem precizarea că aceste cifre numai participarea copiilor de confesiune ortodoxă nu şi a copiilor catolici sau a altor culte.  Este probabil ca cifrele totalul copiilor ci numărul mediu acelor a celor care au frecventat cursurile de catehizare.

Istoricul şcolii noastre… I

istoric

Istoricul şcolii noastre…

Partea I

Satul PĂLTINOASA face parte din comuna PĂLTINOASA, judeţul Suceava, începând din anul 1950 şi este aşezat pe versantul stâng al râului Moldova, pe cursul mijlociu al râului, 7 km SE de oraşul Gura Humorului, pe şoseaua  Gura Humorului Suceava. Prin marginea satului trece şi calea ferată Păltinoasa-Cacica.

Comuna Păltinoasa ocupă în prezent o suprafaţă de 3670 ha, din care 2059 ha sunt terenuri agricole, mai mult de jumătate aflând-se pe teritoriul satului Capu Codrului. Prin comună trec coordonatele de 44 33’LN şi 25 55’ long. E.

În partea de nord, satul Păltinoasa se învecinează cu localitatea Ciprian Porumbescu, hotarul trecând printr-o pădure de fagi şi conifere. În est se află satul Capu Codrului, în sud, dincolo de râul Moldova, se află satul Capu Codrului, în vest se află teritoriul agricol al oraşului  Gura Humorului.

Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul satului Păltinoasa este aşezat în unitatea geografică a Podişului Sucevei, aproape de limita sa vestică, la contactul cu unitatea muntoasă carpatică existând două subdiviziuni ale Podişului Sucevei: Masivul piemontan Ciungi şi Câmpia piemontană cuaternară. Resursele naturale de pe teritoriul localităţii sunt atât solice (pădurile de foioase şi conifere, păşunile şi fâneţele, livezile de pomi fructiferi şi culturile cerealiere şi legumi-cole) cât şi subsolice (pietrişurile şi nisipurile albiei majore ale Moldovei exploatate în balastierele Izvor şi Berchişeşti, luturile nisipoase din terasele medii, resursele inepuizabile de ape subterane, sondele de gaze naturale din nordul comunei).

În viaţa spirituală a satului şcoala a jucat un rol important. Alături de biserică, a modelat trăsăturile personalităţii oamenilor   fiecare dintre cele două instituţii după principii şi metode specifice. Şcoala, ca instituţie, a apărut relativ târziu, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Cronica Şcolii primare, lucrare manuscris făcută de directorul Pohoaţă Vasile, menţionează că până în anul 1892 învăţământul se făcea în pridvorul bisericii de către preoţi.

În anul 1892 statul Austro-Ungar a înfiinţat şcoala sătească. Profesorul Nicolae Popescu vehiculează în „Monografia oraşului Gura Humorului” data de 2 decembrie 1890.

De-a lungul timpului, şcoala a evoluat şi s-a dezvoltat după posibilităţile vremii. Învăţătorii erau implicaţi în activitatea extraşcolară, înfiinţând coruri şcolare şi săteşti, echipe de teatru, societăţi arcăşeşti şi cabinete de lectură (Cabinetul de lectură „Paltinul” înfiinţat în anul 1927, Societatea Arcaşul, Societatea Doamnele române,  Biblioteca  populară).